Română / English
Apariție în Romania Literară
In numărul 18 din 10-15 mai 2000 al prestigioasei reviste Romania Literară, la pagina 6, a apărut un articol elogios despre romanul Traga Șerpilor, numit Aventuri la apa Teleormanului, scris de Geo Vasile. Căutând pe internet informații despre Geo Vasile aflam:
Geo Vasile (n. 21 iunie 1942, București)[3] este un italienist, critic literar, traducător și poet român. A absolvit Colegiul „Sf. Sava” și apoi cursurile Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, unde i-a avut ca profesori printre alte ilustre personalități pe Nina Façon, Alexandru Balaci, George Lăzărescu, Doina Derer și pe Marco Cugno (secția italiană și română). Lucrarea sa de diplomă a fost primul studiu din lumea noastră universitară despre poezia și proza lui Cesare Pavese. A lucrat ca profesor de țară (1967-1971), bibliotecar la serviciul de schimburi internaționale al Bibliotecii Naționale (1971-1990), după 1990 redactor de pagină culturală la cotidianul Dimineața și apoi la săptămânalul Baricada (1991-1996); în prezent colaborează la câteva reviste literare, între care Luceafărul de dimineață, România literară, Hyperyon etc. Debutul editorial: un volum de versuri de Mimmo Morina, Insula regăsită, traducere din limba italiană, cuvânt înainte de Marin Sorescu (1987). La începutul lunii noiembrie 2008 participă la o serată de poezie româno-italiană găzduită de Accademia di Romania in Roma, prilej cu care au fost lansate în prezența unui numeros public, a ministrului consilier, italienistul Mihail Banciu de la Ambasada României și a directoarei adjuncte a pomenitei Academii, Daniela Crăsnaru, trei antologii poetice, două bilingve, George Bacovia. Plumb. Versuri. Piombo. Versi, Marino Piazzolla. I fiori del dolore. Florile durerii, și Mihai Eminescu. Iperione. Poesie scelte, toate trei volume apărute în anul 2008 la Fermenti Editrice din Roma. Susține în limba italiană un eseu despre motivul durerii universale în opera celor trei poeți. Au mai intervenit criticii italieni Donato di Stasi și Antonella Calzolari. În luna iunie 2009, invitat de directoarea Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Casa Iorga), Monica Joița, a participat la lansarea antologiei poetice bilingve Gellu Naum “A cincea esență. La quinta essenza” în calitate de traducător și exeget al operei marelui suprarealist român, ocazie cu care i s-a conferit la sediul Primăriei medalia orașului Veneția pentru promovarea relațiilor culturale și de prietenie româno-italiene. Au intervenit prof.univ. Silvana Tamiozzo și criticul Nicola Cecconi. De la Veneția și-a continuat sejurul italian în Friuli Venezia Giulia, invitat fiind de romancierul Marco Salvador. Cu această ocazie a vizitat mai multe obiective cultural-istorice, între care Centrul de Studii pasoliniene precum și cimitirul din localitatea Casarsa, unde au fost aduse de la Roma și îngropate rămășițele pământești ale marelui scriitor (1922-1975), Villa Manin din Passariano (Codroipo), un complex arhitectonic monumental din sec. XVI, locuința ultimului doge al Veneției, Ludovico Manin, și care găzduia o amplă retrospectivă a operei picturale a artistului Giuseppe Zigaina (n. 1924 Cervignano del Friuli). Spre sfârșitul lunii mai 2010 ține prelegeri în limba italiană la Florența despre Mario Luzi și Eminescu; conferențiază în prezența autorului Tiziano Scarpa despre romanul acestuia “Stabat mater” la Institutul Român de Cultură din Veneția. Călătorește la Catania,oraș sicilian al cărui simbol este elefantul și a cărui patroană spirituală este sf. Agata ( a se vvizita catedrala omonimă) , pentru a-și lansa volumul bilingv de texte poetice “Nimfe&Kimere”; evenimentul a avut loc pe 13 aprilie 2011 la Libreria Trinacria Libri din Piazza Giovanni Verga, sub egida Asociației Akkuaria condusă de scriitoarea Vera Ambra care a moderat întâlnirea; au intervenit ziaristul Francesco Giordano, făcând o scurtă istorie a României moderne și contemporane și totodată evocând numele unor personalități tutelare ale literaturii și culturii române; despre carte a vorbit tânăra poetă și exegetă Gabriella Rossitto. Autorul a acordat autografe, după care a primit un trofeu de cristal AKKUARIA NEL MONDO și titlul de Ambasciatore di Akkuaria in Romania. Cunoscutul italienist a fost invitat pe 16 aprilie la Modica, orașul natal al lui Salvatore Quasimodo, laureat al Premiului Nobel. Aici face o scurtă evocare a celebrului autor și citește în propria traducere câteva texte ale marelui poet italian, reluate apoi în original de poeți locali participanți la acest important eveniment, amplu reflectat de presa siciliană, scrisă și audio-vizuală. Scriitorul Domenico Pisana a făcut o amplă prezentare a cărții “Nimfe&Kimere”. La finele întâlnirii care a avut loc în sediul multifuncțional Palazzo Grimaldi, Geo Vasile a citit balada “Miorița”, tradusă de el însuși în limba italiană. Aplauzele publicului modican au confirmat frumusețea poetică și spirituală a celui mai vechi text din folclorul românesc. Criticului literar și poetului bucureștean i s-au decernat o diplomă semnată de Primarul orașului, Antonello Buscema, de Asesoarea pentru cultură, dott-ssa Annamaria Sammito și de Președintele Cafenelei Literare “Salvatore Quasimodo”, prof. Domenico Pisana, precum și un medalion omagial “Caffé Letterario Salvatore Quasimodo”. Cu prilejul călătoriei in cea mai însemnată insulă a Italiei a vizitat principalele obiective artistice, religioase si arheologice din Catania, Acireale, Acicastello, Siracusa etc. Între 26 și 30 septembrie 2011 se află la Roma, la invitația unor asociații culturale româno-italiene. Este protagonistul a două evenimente poetice bazate pe propriile antologii bilingve George Bacovia (Cu voi.Con voi) și Mario Luzi (Conoscenza per ardore. Cunoaștere prin ardoare). Așadar, pe 29 sept. are loc la Galleria La Pigna – Palazzo Marescotti serata “130 anni dalla nascita del simbolista romeno George Bacovia” ce s-a bucurat de eseurile critice aparținând poetului și criticului Roberto Piperno și Mioarei Moraru, coordonator H.C. Cicortaș, președintele FIRI; pe 30 sept. Accademia di Romania a găzduit contribuțiile critice la opera poetică a lui Mario Luzi, semnate de scriitorul Francesco Baldassi, poeta și prozatoarea Rossella Pompeo, de prof.Lidia Gargiulo și Dante Fasciolo, coordonatoare fiind poeta și animatoarea culturală Tatiana Ciobanu. Ulterior, despre Bacovia, s-au mai pronunțat prin eseuri de excepție ce au parvenit subsemnatului Laura Raineri și Simona Verrusio. Cele două serate poetice, care s-au desfășurat la un veritabil nivel academic și totodată într-o atmosferă destinsă, de cordială prietenie și comunicare, au fost agrementate de lecturi din versurile celor doi mari poeți, în italiană și în română, acompaniate la o mini-harfă, armonios, învăluitor și emoționant de Cristiana Lauri; la sfârșitul seratelor, autorul edițiilor bilingve, Bacovia și Mario Luzi, a acordat tuturor celor care au dorit, autografe și dedicații. În anii 2012 și 2013 au avut loc lansări de carte ale subsemnatului și prelegeri despre poezia italiană (de la Dante la Mario Luzi)precum și despre cea românească, modernă și contemporană la Palma Campania, Bologna, San Marino, Brescia, Verona, Como, Milano. Pe 18 septembrie 2013 i-a fost decernat la sediul Ambasadei Republicii Italiene din București de către Excelența Sa ambasadorul Diego Brasioli ordinul Stella d’Italia în grad de Cavaler pentru cărțile, studiile și conferințele sale dedicate promovării limbii și literaturii italiene în România, precum și diploma aferentă semnată de președintele Republicii, Giorgio Napolitano
Aventuri la apa Teleormanului
Adrian Grigore, 43 de ani, născut în Humele-Argeș, și-a petrecut copilăria în valea Teleormanului. Liceul l-a făcut la Ocna Sibiului. Licențiat al Facultății de Electronică și Telecomunicații din București, lucrează în domeniul aparaturii seismice la Institutul National de Fizica Pământului. Pasionat de arheologie și literatură, dă la iveală romanul istoric Traga Șerpilor, un debut surprinzător prin iscusința narației, prin echilibrul stilistic între relatarea aventuroasă, dramatică, descrierea eficientă, plastică și oralitatea caracterologică captivantă. Brel, este vorba de talent, de o intuiție artistică rar dobândită din primul foc, ceea ace ne face să credem că autorul va fi aproape obligat să se ia în serios și să „recidiveze” cel puțin la nivelul acestei cărți. Silviu Angelescu, expertul calpuzanilor, prețuind foarte scrierea lui Adrian Grigore, ne previne că e vorba de „sfârșitul de veac fanariot”. Adică de ultima parte a domniei lui Vodă Șuțu peste Țara Românească. Povestirea focalizează valea Teleormanului, cu natura, satele și cătunele sale la răscrucea stihiilor, dar și a năvălirilor turcești sau, mai nou, a stăpânilor de pripas, cum ar fi cea a arhontelui Demetriu Caraminu, parvenit tocmai de la Țarigrad. Introducerea în starea de fapt a acelor locuri și vremuri o face moș Dobre din Ciupag, un sat de moșneni, încă nevitregit de setea maladivă de putere a ciocoiului levantin. Figură preapocaliptică, căci „e ca fiara cea cu șapte capete de care scrie la Cartea Sfântă că se va arăta în vremea de apoi”. Tot moș Dobre, un fel de staroste al înțelepciunii și eresurilor dar și al codurilor omeniei, ne deslușește ce e Traga Șerpilor din Pădurea Boancelor: un fel de sălaș negru al duhurilor necurate, un labirint de viroage și smârcuri bântuite de Ucigă-l toaca, de stârvuri și târâtoare sub care s-ar fi îngropat o comoară. De care află prin mărturia ocnașului Buzdrună negustorul de vite Schuster și comandantul poliției imperiale Werner, amândoi din Sibiu. Legătura cu protagoniștii teleormăneni (Caraminu, feudalul de la Izvoarele, moș Dobre, prezent la Fântâna Trăsnită, loc de popas spre târgul de la Glavacioc și de taifas, călugărul Teodosie Hoinarul, Enea, tânărul ciupăgean răzvrătit și scăpat de la spânzurătoare ş.a.m.d.) o face pitorescul ardelean Pătru Cărătuș, deghizat în cow-boy, negustor de vite, dar și de arme ce-și vor găsi locul în tainițele și galeriile de la tăinuitorul armelor pregătite pentru răscoala ce se va porni prin unirea cu pandurii slugerului Vladimirescu, aflați pe drumul spre București.
Blestemul și demonia de la Traga Şerpilor se vor exorciza prin ieșirea din inerție, împilare și neunire a stăpânilor acelor locuri în care s-au învrednicit să trăiască din vechime. O reabilitare a genealogiei lor ilustre între Buzoești și Purcăreni, trecând prin Goia, Deagu, Izvoarele, Palanga, așezări bătute odinioară de haiducii codrilor teleormăneni, face Adrian Grigore, căruia localnicii de azi n-au cum să nu-i fie recunoscători. Din punctul nostru de Vedere, romanul este o reușită cu precădere de stil. Învăluitor și variat, și totuși recognoscibil din cărțile unor autori clasici, pe linia Filimon-Galaction, preluați de Zaharia Stancu și Horia Stancu, Eugen Barbu etc. Ne-am lăsat duși de coté-ul aventuros, de mister, de suspans, urmăriri, travestiuri, conspirații și vânzări, de răpiri și curse, de încăierări și tâlhării, de tot ceea ce înseamnă roman de acțiune, al cărui farmec rezidă în temeritatea epică a locului comun. Originalitatea cu orice preț nu face parte din rețeta lui Adrian Grigore. I se preferă eficiența și autenticitatea relatării albe, previzibile, convenționale. Conacul lui Caraminu pare o quasi-butaforie. Și totuși credibilă, ca și limbajul concettist, aproape livresc, al slugarnicilor levantini care nu pregetă să folosească formule ditirambice. Autorul nu evită recontextualizarea unor expresii și comparații verificate în timp. („desișul cu ca peria” – „noaptea neagră ca păcura” etc.) Original în sensul de intuiție a dozajului este Adrian Grigore în scenele dinamice, cu personaje aflate la ananghie, urmărite, între viață și moarte, încleștate în confruntări terifiante. Ceea ce nu înseamnă că descrierea chiliei starețului nu emoționează. Deloc comercial, Traga Şerpilor este un roman de citit în tren în sensul celei mai pasionate lecturi. Datorate și ireproșabilei limpezimi narative.
Geo Vasile
În revista cercetătorilor fizicieni, CURIERUL DE FIZICA, Nr.84 din Mai 2019 a apărut la pag.43 un articol scris de Ioana Varga– profesoară de Literatură . Acest articol reușește să pătrundă în adevărata esență a mesajului pe care vrea să-l transmită autorul Adrian Grigore prin romanul Cercetător între veacuri. Vă recomandăm să îl citiți.
„CERCETĂTOR ÎNTRE VEACURI” – anevoioasa cale a cunoașterii – Cartea lui Adrian Grigore – „Cercetător între veacuri” – apărută la editura ePublishers șilansată la ultima ediție a Târgului de carte Gaudeamus (noiembrie 2018) propune cititorului un demers profund și atent pentru înțelegerea condiției omului de știință în vremurile pe care le traversăm – printre și între veacuri; ficțiunea romanului pendulează între timpul prezent și timpul istoriei. Problematica acțiunii este proiectată în moto-ul care deschide cartea: „Unde este înțeleptul? Unde e cărturarul? Unde este cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii acesteia?” (I Corinteni, 1,20). Având ca prim reper temporal evenimentele din 1989, autorul evocă aspecte semnificative din viața personajului principal – Cercetătorul – grăitoare pentru poziția cercetării științifice în societatea românească la cumpăna secolelor (munci agricole, mitinguri sindicaliste, manevre de obstrucționare a adevărului ș. a.). „Urgisit și încorsetat” în veacul trecut, „disprețuit și umilit” în acest veac, cercetătorul, angajat în aflarea adevărului, pare anacronic într-o societate care-și confecționează „adevăruri convenabile”; opresorii nu se schimbă odată cu vremurile. Narațiunea se „înfășoară” în jurul Turnului B – pilonul informației științifice, încoronat cu emblematicul atom gigant, cândva expresia orgolioasă a cercetării științifice. Împins de o mai veche dorință puerilă de a atinge atomul uriaș – exacerbare a esenței lumii materiale – Cercetătorul ajunge prin efracție în Turnul B, afectat de intemperiile unei ierni aspre.
Biblioteca – tezaurul informațional al cercetării – declanșează, datorită nefericitei accidentări a cercetătorului (alunecă pe scări și se lovește la cap), o adevărată călătorie inițiatică a personajului principal, în căutarea Adevărului. Acesta străbate veacurile, din anticul Ninive până în zilele noastre, intrând și ieșind din timp, ca în apele unor oglinzi paralele, în funcție de momentele de leșin sau de revenire în realitatea diurnă; aceasta se deformează sau se limpezește după repere temporale subiective. Contactul cu realitatea imanentă este menținut de prezența motanului Isac – martor discret al Istoriei. Planurile narațiunii se intersectează, timpul se dilată sau se contractă în strânsă legătură cu memoria afectivă a personajului principal. Pierderea contactului cu realitatea „obiectivă” conduce, în mod paradoxal la pătrunderea în profunzimea acesteia.
Călătoria inițiatică în spațiul asiro-babilonian, pe care o întreprinde personajul cărții, are ca finalitate salvarea informației – tăblițele ceramice ale bibliotecii din anticul Ninive – și, implicit, aflarea căii de cunoaștere a Adevărului. Dacă biblioteca antică este bine ascunsă, securizată, pentru a nu fi distrusă de avatarurile istoriei, biblioteca din Turnul B – corespondentă a celei din Ninive – este expusă perisabilității. Problema conservării informației deschide un larg câmp de reflecție. Mărturiile epocilor par a demonstra că suportul material de stocare a informației este din ce în ce mai vulnerabil. Oare digitalizarea ne pune la adăpost în fața acestei vulnerabilități?! Informația deschide calea spre cunoaștere, dar ea este, oare, suficientă? Adevărul despre Creație presupune mult mai mult!
Întâlnirea cu „părintele cercetător”, discuția de la schitul din pădure deschide cercetătorului orizontul spre adevărata cale de cunoaștere a Adevărului – îngăduința și ajutorul Creatorului în descoperirea Creației: „…cunoașterea și credința nu pot fi decât împreună… nu poți cunoaște fără să crezi… nimic nu am descoperi dacă Cel ce a creat toate nu ne-ar îngădui să o facem… Ceea ce ne-a fost dat să descoperim până acum prin rațiune, nu este decât o scânteie din uriașa vâlvătaie….” (vezi pag. 182 și următoarele). Desacralizarea cunoașterii științifice ne îndepărtează (paradoxal!) de Opera Creatorului: „Cercetătorii veacului cel nou vor trebui să readucă sacrul în știință. Altfel omenirea va sta la un fel de barieră care blochează drumul spre adevărata cunoaștere. Ne vom trufi când vom muta cu un pas mai încolo bariera, pe un drum al cărui capăt nu ne va fi dat sa-l ajungem niciodată…” Celebra frază atribuită lui Malraux pare, în acest context, argumentul unei revelații – „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Cercetătorul „strivit între două veacuri” va trebui să pună „credința înaintea rațiunii, virtutea teologică înaintea minții scormonitoare”. Este o cale cât se poate de anevoioasă, dar singura adevărată care duce la esența și sensul cunoașterii; fără scânteia divină, înțelepciunea este nebunie, așa cum ne avertizează motto-ul cărții.
Pe lângă reale calități beletristice datorate construcției narative în planuri adiacente (uneori greu de urmărit de un cititor neavizat) și stilului fluent, cartea lui Adrian Grigore propune cititorului o problematică ce nu-l poate lăsa indiferent.
Ioana Varga– Profesoară de Literatura Română
Aceasta recenzie la romanul Cercetător intre veacuri, sub semnătura profesoarei Ioana Varga, a apărut în Lumina Lina – Jurnal de spiritualitate și cultură românească, (Anul XXIX/ Nr. 2 aprilie-iunie 2024, pag. 166), editat de Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă din New York – SUA
Presa Americană
Cartea a aparut intr-o reclama ( pag 5) in New York Times Magazine in 18 Iunie 2023, vezi mai jos:
sau pe site-ul web: www.adrian-grigore.com )
Presa științifică
