Romanul Ultima iarnă de Adrian Grigore suprapune ficțiunea peste realitatea dintr-o perioadă foarte grea din România: trecerea lungă și grea de la regimul totalitar comunist al lui Ceaușescu, la o democrație fragilă cu multe sincope. Atunci mulți cercetători români valoroși au emigrat în țările occidentale, în căutarea unei vieți mai bune. Cartea Ultima iarnă este dedicată, tuturor cercetătorilor din lume: „Prietenilor mei, cercetătorilor.”, după cum menționează autorul pe prima pagină a cărții. Faptul care l-a determinat pe autor să scrie această carte a fost un incident nefericit petrecut în ianuarie 2003 într-o bibliotecă științifică foarte importantă din România, care se afla într-o clădire improprie, numită în carte Turnul B. Sistemul de încălzire a fost întrerupt din neglijență, biblioteca a fost inundată din cauza unor conducte de apă sparte și apoi a venit gerul. Autorul a filmat niște imagini incredibile, cu cărți prinse sub gheată și cu țurțuri atârnând de rafturi, însă înregistrarea i-a fost imediat confiscată și a fost amenințat de niște persoane foarte importante. Politicienii, responsabili de activitatea de cercetare din România acelor vremuri, nu s-au bucurat când Adrian Grigore a publicat în mai 2003 romanul Ultima Iarnă la Editura Albatros din București (ISBN 973-24-0995-9). Autorul a avut șansa să cunoască o Doamnă pe nume Viviane Prager căreia i-a plăcut mult romanul și care s-a oferit să traducă în engleză aproape gratuit. Doamna Prager era o adevărată revoluționară și chiar fusese arestată și dusă la închisoarea Jilava în timpul revoltei anticomuniste de la București din 21-22 decembrie 1989. A pus multă pasiune și pricepere în traducerea romanului Ultima iarnă și a reușit să facă o traducere apreciată de mulți nativi americani. Autorul Adrian Grigore îi păstrează vie amintirea prin această carte.
„Ultima iarnă” descrie agonia unui cercetător anonim și, în linii mari, a intelectualității românești cu totul cinstite, în perioada confuză care a urmat răsturnării dictaturii lui Nicolae Ceaușescu la sfârșitul anului 1989. Privațiunile pe care politicienii le-au impus publicului român de dragul unei treceri ambivalente la economia de piață și al bunăstării viitoare amăgitoare a avut un impact serios asupra țării. Personajul principal s-a trezit prins între două lumi aparent diferite, dar care nu se deosebesc aproape deloc în realitate, în măsura în care erau produse ale aceleiași clici de politicieni care nu au făcut decât să facă față întorsăturii politice din Europa de Est din anii 1990. Persecutat sub regimul comunist, personajul are probleme în a se adapta la simularea capitalismului care urmează.” (Viviane Prager)
Narațiunea „învăluie” Turnul B – stâlpul informației științifice, „încununat” cu un atom uriaș emblematic, cândva expresia mândră a cercetării științifice românești. Condus de o dorință copilărească mai veche de a atinge acest atom uriaș – exacerbarea esenței lumii materiale – Cercetătorul se strecoară în Turnul B, care este învăluit de o iarnă aspră.
Alunecă pe gheața de pe scările bibliotecii și se lovește foarte tare la cap. În agonia care urmează, el oscilează între două lumi diferite: lumea contemporană tulburată de o existență mizerabilă, care nu mai este interesată de biblioteci și le lasă în ruine și lumea antică a orașului Ninive, care are o bibliotecă foarte valoroasă cu scriere cuneiformă pe tăblițe de lut ars și care este amenințată cu distrugerea din cauza unui război sângeros cu babilonienii. Este o luptă care se leagă de sine pentru păstrarea valorilor fundamentale ale omenirii întruchipate de biblioteca pe cale de dispariție – cea a propriului său institut de cercetare și a omologului său simbolic, faimoasa bibliotecă a regelui Assurbanipal din Ninive.
Ultima iarnă oferă cititorului o abordare profundă și atentă a înțelegerii stării omului de știință în vremurile prin care trecem. Ficțiunea romanului oscilează între timpul prezent și timpul istoriei. Problematica acțiunii este proiectată în motto-ul care deschide cartea: „Unde este înțeleptul? Unde este savantul? Unde este filozoful acestei epoci? Nu a făcut Dumnezeu nebunească înțelepciunea lumii?” (I Corinteni, 1,20). Încorsetat de regimul politic comunist până în decembrie 1989, disprețuit și umilit în perioada următoare, cercetătorul, angajat în aflarea adevărului, pare anacronic într-o societate care fabrică „adevăruri convenabile” pentru că asupritorii nu se schimbă cu vremurile.
Biblioteca – tezaurul informațional al cercetării – declanșează, din cauza accidentării nefericite a cercetătorului (alunecă pe scări și se lovește la cap), o adevărată călătorie inițiatică a personajului principal în căutarea Adevărului. El străbate veacurile, de la Ninive antică până în zilele noastre, intrând și ieșind din timp, ca în apele oglinzilor paralele, după momente de leșin sau de revenire la realitatea diurnă; se deformează sau se limpezește în funcție de marcatori subiectivi de timp. Contactul cu realitatea imanentă este menținut de prezența pisicii Isaac – martor discret al Istoriei. Planurile narațiunii se intersectează, timpul se dilată sau se contractă în strânsă legătură cu memoria afectivă a personajului principal. Pierderea contactului cu realitatea „obiectivă” duce, în mod paradoxal, la pătrunderea în profunzimea acesteia. Călătoria inițiatică în spațiul asiro-babilonian, pe care o întreprinde personajul cărții, are ca scop salvarea informațiilor – tăblițele ceramice ale vechii biblioteci din Ninive – şi, implicit, aflarea modului de cunoaștere a Adevărului. Dacă biblioteca antică este bine ascunsă, securizată, pentru a nu fi distrusă de avatarurile istoriei, biblioteca din Turnul B – corespunzătoare celei din Ninive – este expusă perisabilității. Problema conservării informației deschide un câmp larg de reflecție. Mărturiile veacurilor par să demonstreze că suportul material al stocării informațiilor este din ce în ce mai vulnerabil. Ne protejează digitalizarea de această vulnerabilitate?! Autorul pare să dea răspunsul la această întrebare, indirect și puțin ironic, evidențiind tăblițele ceramice cu scriere cuneiformă care au durat aproape trei milenii. Îi cere personajului principal să-și dea cu părerea în acest sens, când vede dezastrul în biblioteca institutului său: „Tot ce avem aici ar trebui să fie înscris pe tablete. Nu putem continua așa”. (vezi pagina 151 a ediției 2022, ISBN 978-1-956529-70-8) Evident, ideea lui stârnește râsul celor din jur.
Informația deschide calea către cunoaștere, dar este suficientă? Adevărul despre Creația implică mult mai mult!
Întâlnirea cu „părintele cercetător” și discuția de la schitul din pădure deschide orizontul cercetătorului către adevăratul mod de cunoaștere a Adevărului – îngăduința și ajutorul Creatorului în descoperirea Creației: „…Cunoașterea și credința, prietene, nu poți merge unul fără celălalt, căci nu poți ști nimic decât dacă crezi.” … „Nu știm nimic în afară de ceea ce trebuie să știm și nu am descoperi nimic decât dacă Cel care a creat totul ne-ar permite să facem acest lucru”. Ceea ce s-a descoperit până acum este doar o scânteie de la uriașul incendiu care ne înconjoară.” (vezi pagina 138 și 139 din ediția 2022, ISBN 978-1-956529-70-8). Desacralizarea cunoștințelor științifice ne îndepărtează (paradoxal!) de Opera Creatorului: Cercetătorii noii ere vor trebui să readucă sacrul în știință. În caz contrar, omenirea se va ridica la un fel de barieră care blochează calea către adevărata cunoaștere. „Vom continua să fim mândri că îndepărtăm bariera cu un pas mai departe pe acest drum grozav al cărui capăt nu îl vom ajunge niciodată.”
Celebra frază atribuită lui Malraux pare, în acest context, argumentul unei revelații: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Cercetătorul noii ere va trebui să pună „credința înaintea rațiunii și virtutea teologică înaintea mintea iscoditoare.” Este calea cea mai grea, dar singura adevărată care duce la esența și sensul cunoașterii; fără scânteia divină, înțelepciunea este nebunie, așa cum ne avertizează motto-ul cărții. Pe lângă calitățile reale de ficțiune datorate la construcția narativă în planuri adiacente (uneori greu de urmărit pentru un cititor neexperimentat) și stilul fluent, cartea lui Adrian Grigore oferă cititorului o problemă care nu-l poate lăsa indiferent.
Ioana GRIGORE VARGA – Profesor de literatură
Email: gr.ioana@gmail.com
Phone: + 40 723 144 325